Prima revoluție industrială de la mijlocul secolului al XIX-lea constă, în opinia lui Anders, în emergența principiului tehnic după care se ghidează activitatea omului: a produce,cu ajutorul mașinilor, alte mașini sau piese tehnice. A doua revoluție industrială se petrece atunci când omul devine un simplu mijloc sau instrument în producerea mașinilor de către mașini. Iar a treia revoluție industrială, care marchează tendința lumii de a se tehniciza și a tehnicii de a deveni lumea însăși, instaurează posibilitățile tehnice ca imperative de realizare: ceea ce e posibil tehnic, e automat legitim și trebuie obligatoriu pus în practică. Din acest punct de vedere, exemplele lui Anders se referă la bomba atomică, inseminarea artificială, clonajul,ingineriile umane de tot felul (biologice și genetice). Libertatea omului și poziția sa centrală în cadrul lumii devin astfel obsolete, locul lor fi ind luat de tehnică și de procesul ei de autonomizare în raport cu creatorul uman. Prin urmare, facultatea de producere a omului depășește, prin realizările sale, imaginația, sensibilitatea și capacitatea acestuia de a înțelege ceea ce a produs. Anders numește refl ecțiile saleasupra facultăților dezintegrate, necoordonate ale omului, filosofie a decalajului.(Nicoleta Szabo)
tact
Emanuel Copilaș in Baricada : https://ro.baricada.org/matrix-reloaded-anders/
tact
http://plictiselidepughineanu.blogspot.ro/2015/01/despre-obsolescenta-si-eternitate-si.html
Tact Editura
Nenescu Lilia pe https://platzforma.md/arhive/38325